Trec de la o stare la alta intr-un timp mult prea scurt...Sunt furioasa pe mine.
Joc un rol dar nimeni nu mi-a cerut sa il interpretez.
M-am pierdut pe undeva, pe traseu...m-am gandit sa ma opresc. Am tras frana de mana fara sa ma gandesc la tine. Imi pare rau!...
Toti ceilalti imi spun ca sunt speciala. Deja urasc cuvantul asta.
Nu sunt speciala. Sunt un om ca oricare altul.
Sunt iubitoare, sincera, am simtul umorului, sunt ironica si totusi adorabila.
Sunt puternica dar totusi fragila si sensibila. Plang, rad si le pot face pe amandoua in acelasi timp. Am vise, iluzii, dorinte.
Sunt chiar banala...
As vrea sa fiu eu fata langa care sa te trezesti dimineata, copilul pe care sa il protejezi, omul care te face sa razi adesea. Nu vreau sa fiu speciala!
Vreau doar sa fiu langa tine!!!
Strazi pustii....Vantul suiera ciudat, parca e glasul unei lumi pierdute in care am uitat amintiri.
Straduta parca ma duce singura si ajung la casa cea veche. Totul pare sters, la fel ca si acum mult timp. Merg mai departe cu o dorinta arzatoare de a intalnii pe cineva, dar nu e nimeni. O lacrima imi cade pe obrazul fierbinte. " De ce e totul atat de trist, ce caut eu in locul cel mai intunecat?" Imping poarta din metal...inima imi batea cu putere, eram speriata.
Usa era deschisa, intru si...in sfarsit! Sunt aici, in locul copilariei mele, in care am descoperit latura trista a vietii. Ma aflu aici si ma doare, dar trebuie sa inving acest cosmar din trecut pentru a putea traii.
In stanga mea se zarii o usa deschisa. M-am indreptat spre ea. Era camera mea, vechea mea camera. Un mare gol s'a format in sufletul meu. Am pasit si am vazut o poza veche pe o masa prafuita. Eram eu in urma cu multi ani...Am lasat'o acolo in ziua plecarii mele, sperand ca nu ma va uita. Am intors capul si l-am vazut in spatele meu. Nu era asa cum mi-l aminteam. Dar nu a scos nici un cuvant. Oricum nu avea nici un rost. Gasisem ce cautasem atat de mult timp: Liniste.
